Un congelator poate consuma cu până la 30% mai multă energie dacă în el se adună gheaţă, iar utilizarea o singură dată a unui uscător de rufe poate necesită de două ori mai multă energie decât un ciclu de spălare.
Compania recomandă scoaterea din priză a electrocasnicelor şi electronicelor (TV, consolă de joc, PC, încărcătoare, dar nu şi frigiderul sau congelatorul), deoarece consumă energie, dar în acelaşi timp produc şi căldură.
O reaşezare în zone mai răcoroase din imobile a obiectelor electrocasnice (combină frigorifică, frigider, congelator) este benefică pentru că se reduce energia consumată şi implicit, scade cantitatea de căldură degajată prin funcţionarea lor. Un congelator poate utiliza cu până la 30% mai multă energie, dacă în el se adună gheaţă sau se află lângă o sursă de căldură.
Toate aparatele electrocasnice emană căldură odată ce sunt pornite şi pentru a ne bucura de confortul casei pe perioada de vară, setarea aparatelor de aer condiţionat trebuie să o facem la o temperatură ce ne permite un consum optim de energie. În zilele când temperatura de afară este foarte ridicată, peste 30 ̊C, temperatura optimă ambientală este de 23 – 24 ̊C, nu mai puţin, chiar dacă aparatele de aer condiţionat pot fi setate şi până la 15 ̊C. Nu este lipsit de interes şi înlocuirea aparatelor de aer condiţionat vechi, cu unele cu tehnologie inverter ce folosesc o cantitate redusă de electricitate. Acest tip de tehnologie va reduce consumul cu 30-40% faţă de un sistem clasic.
Un boiler electric poate consuma cât un frigider într-un un an de zile, recomandabile fiind montarea unui panou solar pentru prepararea apei calde menajere sau folosirea unui boiler electric din clasa energetică A, costul investiţiei fiind amortizat prin facturile lunare mai scăzute. Maşina de spălat îşi reduce consumul de electricitate cu o treime dacă se foloseşte un program de spălare cu mai puţine grade Celsius. Mai exact, spălarea hainelor la 30°C poate aduce economii de până la 60 de lei pe an.